Ce e un monitor bun și cum alegi între 1080p, 1440p și 4K

de: Florin Cașotă
02 06. 2019

În prezent, mai mult ca niciodată, ai de unde alege când vine vorba de monitoare de gaming. Totuși, cum e mai bine să te joci? La 1080p, 1440p sau 4K?

Răspunsul la acestă întrebare nu este atât de simplu pe cât ai crede. Sigur, inițial ai fi tentat să zici că cel mai bine e să te joci la o rezoluție 4K. Însă nu totul este despre rezoluție. Înainte de a alege un monitor de gaming trebuie se te gândești și la tipul panoului monitorului, la coloristică, unghiuri de vizualizare și așa mai departe.

O să-ți arăt care sunt plusurile și minusurile fiecărei categorii de monitoare și ce monitor ar trebui să alegi pentru viitorul tău sistem de gaming.

De ce ai vrea să te joci la o rezoluție 4K

Răspunsul evident la această întrebare este calitatea imaginii și cantitatea de detalii pe care un monitor cu o asemenea rezoluție este capabil să-l dea.

Este o plăcere să te joci în 4K și să te uiți la filme astfel. Grafica jocurilor te va impresiona și mai mult, iar jocurile vechi o să-ți pară noi datorită noilor detalii pe care le vei vedea în imagine. O armă din PUBG sau Battlefield V pe care ai văzut-o de sute de ori îți va părea ca nouă datorită detaliilor pe care la 1080p nu le sesizai.

Însă asta nu înseamnă că un monitor 4K va fi automat mai bun pentru gaming decât unul 1080p sau 1440p.

Al doilea element important de care să ții cont, după rezoluție, este rata de reîmprospătare a imaginii. Cu cât această rată este mai mare (75 Hz, 120 Hz, 144 Hz sau 240 Hz) cu atât acțiunea de pe ecran este mai fluidă. Asta dacă ai și un computer capabil să livreze îndeajuns de multe frame-uri către monitor.

De ce e rata de refresh importantă am scris aici și poți să vezi acolo de ce te-ar interesa asta  în gaming.  Deocamdată, doar Acer și Asus au monitoare 4K cu o rată de refresh de 120 Hz (care pot ajunge la 144 Hz prin overclock). Totuși, deocamdată nu există un sistem îndeajuns de puternic care să ruleze cele mai noi jocuri la 120 sau 144 de cadre pe secundă.

Ăsta este stadiul tehnologiei din prezent. Sigur, unele jocuri ce nu au cerințe grafice mari vor putea fi rulate la 120 sau 144 de cadre pe secundă, însă nu cheltuiești mii de euro pe un monitor de gaming și pe un desktop ca să te joci Fortnite în 4K la 120 fps.

Majoritatea jocurilor noi, pe setări  grafice ultra, stau pe la 60-70 fps, poate 80 fps (RTX 2080 TI, Intel I9 etc), departe de cei 120-144 fps pe care-i țintești. Da, imaginea este importantă, dar la fel de importantă este și fluiditatea acțiunii din joc, mai ales în cazul shooterelor, chiar dacă nu joci competitiv. Odată ce ai jucat la 144 Hz este greu să te mai întorci la monitoare de 60 Hz, chiar și 4K.

Dacă nu ești impresionat de fluiditatea pe care ți-o oferă un monitor de 144 Hz și te interesează doar jocuri narative/cinematice precum Grand Theft Auto sau Hellblade: Senua’s Sacrifice (și ai un buget generos) atunci mergi pe un monitor 4K.

1080p este cea mai comună rezoluție din prezent

Potrivit statisticilor Steam, cel mai mare magazin de jocuri din lume, peste 60% din utilizatorii magazinului au monitoare cu o rezoluție Full HD. Mai mult, 13% dintre aceștia au rezoluția de laptop 1366 x 768 pixeli  și abia puțin peste 4% au monitoare cu rezoluția 2560 x 1440 pixeli, iar 4K sub 1%.

Așadar, 1080p a devenit un standard în industrie și majoritatea gamerilor preferă acestă rezoluție pentru că astfel de monitoare nu sunt scumpe și le găsești oriunde.

Mai mult, la acestă rezoluție ai monitoare cu panouri IPS, VA și TN-uri. Fiecare cu plusurile și minusurile sale. Adică poți găsi un monitor de gaming 1080p cu o rată de refresh nebună de 240 Hz, însă nu are cea mai bună coloristică și nici cel mai bun contrast.

Poți să mergi pe un 1080p cu culori excelente, unghiuri de vizualizare foarte bune, dar care atinge abia 60 Hz. Ideea este că ai de unde alege și nici nu rupi bugetul cu un astfel de monitor.

În esență, nu este nimic neînregulă cu gamingul la 1080p, însă odată cu timpul a evoluat și grafica din jocurile video, la fel și tehnologia display-urilor, iar monitoarele 1440p și 4K afișează culori mai vibrante, au un contrast mai mare și mai multe detalii. Practic, odată ce ai experimentat o rezoluție Quad HD sau 4K îți este mai greu să te întorci la Full HD.

Totuși, dacă ai un buget foarte mic atunci un monitor 1080p cu o rată de refresh de 120 Hz sau 144 Hz poate fi o soluție bună.

De ce 1440p este cea mai bună rezoluție pentru gaming

1440p reprezintă calea de mijoc și asta nu este un lucru rău: ai parte de o imagine bună, dar și de o rată de refresh excelentă. Și o să îți mai rămână bani să-ți cumperi și un desktop.

Monitoarele cu rezoluție QHD beneficieză de lucrurile pozitive și de la 1080p și de la 4K. Creșterea calității graficii de la 1080p este evidentă. Plusul de calitate al imaginii este îndeajuns de mare să justifice banii dați în plus. În același timp, găsești monitoare 1440p cu rate de refresh mare de 144 Hz sau chiar 165 Hz.

În plus, nu-ți va fi foarte greu să-ți faci un desktop care să ducă 120-144 de cadre pe secundă la o asemenea rezoluție. Poți ajunge la 1440p/144 Hz cu un Intel i7, 16 GB RAM și un GTX 1080. Tot o investiție mare, dar nu una uriașă.

Un asemenea display testat (însă ultrawide) a fost Asus ROG Swift PG348Q. Însă aici intră și componenta de ultrawide și de creșterea câmpului vizual. Un asemenea monitor ar putea fi potrivit pentru tine dacă pe lângă gaming ai nevoie de un monitor bun pentru multitasking sau editare foto-video, care-ți oferă mult spațiu de lucru.

Așadar, atunci când te gândești să-ți schimbi monitorul vechi cu unul nou ia în considerare achiziția unui monitor de gaming cu o rezoluție 1440p, deoarece vei beneficia de o imagine bună, dar și de o fluiditate crescută.